Prestatori de servicii turistice din Moldova, România și Ucraina au fost instruiți referitor la deontologia turismului verde și cum să organizeze timpul liber în zonele de turism verde
Un grup de circa 25 de prestatori de servicii turistice din raionul Cahul, Republica Moldova, județul Galați, România și comunitatea teritorială Reni, Ucraina, au fost instruiți referitor la deontologia turismului verde și cum să organizeze timpul liber în zonele de turism verde. Al patrulea seminar de instruire în cadrul proiectului transfrontalier „Dezvoltarea și promovarea turismului verde în sectorul dunărean al bazinului Mării Negre (raionul Cahul, Republica Moldova; comunitatea teritorială Reni, Ucraina; județul Galați, România)”, BSB 817, a avut loc la pensiunea Eco-Villa de la Orheiul Vechi, Republica Moldova, pe 22 și 23 octombrie.
„Regiunea noastră este foarte frumoasă, cu o natură splendidă și cu un potențial mare de dezvoltare a turismului verde. Însă, mulți antreprenori se confruntă cu problema insuficienței de cunoștințe și a informațiilor care să-i ajute să exploreze acest potențial și aceste posibilități. Seminarul dat, dar și precedentele la care am participat, mi-a oferit mie, ca antreprenor care își dorește ca în viitor să inițieze o afacere în domeniul turismului verde, multe informații utile și care pot fi puse în practică. Ieri și astăzi am aflat despre existența un Cod global de etică în turism, despre etica profesională în domeniul turismului verde, cum putem organiza interesant și eficient timpul liber în pensiunile eco. La seminarele trecute am cules informații din alte domenii legate de turismul verde datorită profesionalismului speakerilor. Informația transmisă a fost foarte utilă, excursiile mi-au oferit o experiență de neuitat și modele demne de urmat”, a spus Alisa Tricolici, participantă la seminar.
„Eu sunt foarte fericită că am ajuns să particip la seminarele acestui proiect. Eu și familia mea din 2019 înaintăm pe calea deschiderii unei afaceri în domeniul turismului la Cahul și m-am străduit să frecventez toate seminarele pentru a afla ce și cum avem de făcut. De specialitate sunt economistă, finanțistă, toată viața am făcut business planuri pentru cineva și am spus că degeaba mai trăiesc dacă nu îmi deschid și eu o afacere. Informații despre turism absolut nimic nu cunoșteam, nemaivorbind de turismul eco. Acum știu mai multe după aceste patru seminare. Am aflat cum pornește o afacere, la ce trebuie să atragem atenție. Noi începem și copiii noștri vor duce această afacere mai departe. Pe lângă seminare aș dori să particip și la niște proiecte care să ne ajute financiar, doar cu creditele noi nu ne descurcăm”, a declarat Zinaida Ernu, inițiatoarea viitoarei pensiuni „Cocorii Albi”, de la Cahul.
„Felicit organizatorii că au ales Orheiul Vechi pentru desfășurarea acestui seminar. Este un spațiu plin de istorie, un spațiu legendar, despre care până acum știam doar din cele citite. În aceste două zile de turism la Orheiul Vechi, cel mai mult mi-a plăcut Cetatea Orheiului, chiar dacă la moment există doar ruinele acesteia. Poate va încerca cineva să construiască o miniatură a acestei cetățeni, ar fi un loc de atracție turistică deosebit de interesant. Orheiul este spațiul unde se combină istoria, cultura și tradițiile. Ne bucurăm că am avut această ocazie de a vizita Orheiul”, a menționat Carmelia Bălănică-Dragomir, responsabil de comunicare în cadrul proiectului BSB-817 din partea Universității „Dunărea de Jos” din Galați.
„Ne dorim ca nu doar cei care lucrează în domeniul turismului în această regiune să aibă de câștigat de pe urma acestui proiect, dar și cetățenilor să le fie create condiții de viață mai bune”, a afirmat Liubomir Chiriac, managerul proiectului, director executiv IDIS „Viitorul”.
„A fost a patra întâlnire, a fost al patrulea seminar și ne-am bucurat împreună de noi activități și noi oportunități de a acumula experiență în domeniul turismului, pentru că turismul este o posibilitate de a prospera și în sfera economică”, a declarat Liliana Ivanova, coordonatoare de proiect din partea comunității teritoriale Reni, Ucraina.
„Sunt încrezut că acest schimb de experiență pe care îl realizăm prin intermediul acestor seminare ne va permite să realizăm lucruri frumoase. Sunt sigur că informațiile furnizare vor fi utilizate la justa valoare de către prestatorii de servicii turistice în activitatea lor și vor presta servicii mai calitative”, a remarcat Nicon Pîslari, coordonator de proiect din partea Consiliului raional Cahul.
„Avem posibilitate să obținem niște informații pe care fiecare dintre noi le putem valorifica în domeniile noastre de activitate. Acest seminar ca și celelalte a avut un impact pozitiv asupra mediului nostru de activitate și asupra turismului verde din regiunile noastre”, a menționat Cristian Munteniță, coordonator de proiect din partea Universității „Dunărea de Jos”, din Galați.
Subiectele examinate în cadrul seminarului au vizat: deontologia turismului verde din perspectiva beneficiilor economice; Codul Global de Etică în Turism; regulile generale de etică pentru angajatul unei pensiuni; organizarea timpului liber în ariile de turism verde și Codul de comportament al turistului în destinațiile turistice verzi.
În prima zi a seminarului, participanții au vizitat Complexul turistic ”Epoca de Piatră”, inclusiv Pivnițele Brănești, unde s-au documentat asupra practicilor de amenajări turistice a peisajului local. Ulterior au aflat experiențele pensiunii Eco-Resort din Butuceni privind valorificarea turistică a patrimoniului natural și cultural. În cea de-a doua zi a seminarului s-a efectuat o vizită în orașul Orhei și la Mănăstirea Curchi.
Activitățile proiectului BSB-817 sunt axate pe crearea și consolidarea unui cluster turistic transfrontalier în Cahul, Reni și Galați, care vor stimula dezvoltarea turismului verde la frontieră, vor crește calitatea serviciilor turistice, al numărului de turiști în regiune și vor îmbunătăți calitatea vieții comunităților din regiune. În cadrul proiectului, urmează să fie creat un ghid privind desfășurarea turismului transfrontalier, o hartă cu trei rute turistice transfrontaliere, o broșură informativă pentru turiști, dar și un program comun pentru dezvoltarea turismului transfrontalier în Cahul, Reni și Galați. Vor fi organizate instruiri, mese rotunde și ateliere de lucru în scopul consolidării capacităților furnizorilor de servicii turistice.
De asemenea, vor fi efectuate vizite de studiu, două festivaluri și realizate podcast-uri privind turismul verde în regiune, dar și un studiu privind buna vecinătate de-a lungul sectorului dunărean al bazinului Mării Negre.
Proiectul transfrontalier „Dezvoltarea și promovarea turismului verde în sectorul dunărean al bazinului Mării Negre (raionul Cahul, Republica Moldova; comunitatea teritorială Reni, Ucraina și județul Galați, România)”, BSB 817 este implementat de către IDIS „Viitorul”, în parteneriat cu Consiliul raional Cahul (Moldova), Comitetul Executiv al Consiliului Local al or. Reni (Ucraina) și Universitatea ”Dunărea de Jos” din Galați (România).
Proiectul este parte a Programului Operațional Comun „Bazinul Mării Negre 2014-2020” și este cofinanțat de către Uniunea Europeană prin intermediul Instrumentului European de Vecinătate și de către țările participante: Armenia, Bulgaria, Georgia, Grecia, Republica Moldova, România, Turcia și Ucraina.
Acest comunicat de presă a fost produs cu ajutorul financiar al Uniunii Europene. Conținutul acestuia este responsabilitatea exclusivă a proiectului BSB-817 și nu reflectă neapărat punctele de vedere ale Uniunii Europene.
Pentru a afla alte detalii legate de proiect, ne puteți contacta la adresa de email: idis.crossborderproject@gmail.com.