Descoperă județul Galați

Judeţul Galaţi prezintă o poziţie privilegiată în România, iar dezvoltarea viitoare a turismului trebuie să sebazeze pe acest amplasament bun. Judeţul face parte din regiunea Sud-Est a României, la o distanţă de 240km de Bucureşti, 190 km de Constanţa, doar 67 km de Cahul (Republica Moldova) şi 33 km de Giurgiuleşti(Republica Moldova) şi 27 km până la Reni (Ucraina). Datorită distanţelor relativ scurte, judeţul constituie un punct de atracţie pentru turiştii din toată ţara şi nu numai. Pentru Europa occidentala si turiştii din destinatii îndepartate care sosesc cu avionul, aceştia se pot deplasa atât din Bucureşti cât şi din Constanţa. Ca şi vecini, judeţul este mărginit la Nord de judeţul Vaslui, la Nord-Vest de judeţul Vrancea, la Sud de Judeţul Brăila şi la Est de Dunăre şi Prut, bariere naturale ce despart judeţul de Republica Moldova şi Tulcea.

Conform Direcţiei Judeţene de Statistică Galați, în urma ultimului recensământ, realizat în 2011, populația județului Galați este de 536 167 locuitori, având o densitate a populației de 120 locuitori/km^2.Reședința de județ este reprezentată de municipiul Galați, ce are o populație de 286530 de locuitori. Suprafața județului este de 4 466,3 km², iar din punct de vedere al organizării teritoriale, județul Galați are 2 municipii, 2 orașe și 61 de comune. Ca profil economic, judetul Galați, este al patrulea mare centru industrial al României, având ca ramuri economice principale industria si construcțiile (43%), serviciile (38%), agricultura, silvicultura și exploatările forestiere (19%).

Stema județului Galați

Harta județului Galati

Potențialul turistic natural

Pe teritoriul județului Galați întâlnim 14 Situri de Importanță Comunitară (SCI), 5 Situri de Importanță Specială Avifaunistică (SPA), 15 Rezervații Naturale și un Parc Natural Național.

Arii protejate în județul Galați	SCI	SPA	Rez. Naturale	Parcuri
				Naturale/
				Rez. biosferă
Mâța – Cârja – Rădeanu		x
Lunca Prutului – Vlădești-Frumușița		x
Lacul Brateș		x
Lunca Siret Inferior		x
Lunca Joasă a Prutului	x		x
Pădurea Tălășmani	x		x
Locul fosilifer Berești			x
Locul Pochina			x
Pădurea Pogănești	x		x
Lacul Vlăscuța			x
Pădurea Gârboavele	x		x
Ostrovul Prut			x
Balta Potcoava			x
Balta Tălăbasca			x
Pădurea și dunele de nisip de la Hanu-Conachi			x
Locul fosilifer Rateș			x
Pădurea Fundeanu			x
Pădurea Buciumeni			x
Râul Bârlad între Zorleni și Gura Gârbovățului	x
Pădurea Buciumeni-Homocea	x
Pădurea Balta Munteanu	x
Pădurea Breana-Roșcani	x		x
Lunca Chineja	x
Pădurea Mogoș – Mâțele	x
Parcul Natural Lunca Joasă a Prutului Inferior				x
Pădurea Torcești	x
Delta Dunării (1%)		x

Majoritatea dintre aceste arii protejate au Plan de Management, fapt care ne indică, posibilitatea dezvoltării unui turism durabil, care nu va pune în pericol elementele naturale, ci va duce la protecția și conservarea elementelor de mediu. Planul de management al unei arii protejate este documentul oficial de stabilire aobiectivelor acesteia şi a măsurilor de management care trebuie întreprinse pentru realizarea unei gestionări eficiente, responsabile a zonelor respective.

Aceste arii protejate reprezintă un important element, în realizarea turismul în România și este foarte bine implementată protejarea naturii, putând astfel să se realizeze un turism cât mai profitabil, datorită bunelor condiții naturale. Ariile naturale protejate fac parte din fondul turistic natural sau morfoturistic.

Turismul va fi binevenit în sau lângă ariile protejate, dacă respectă caracterul special al ariei dacă se desfășoară astfel:

turismul bazat pe aprecierea naturii,
turismul cultural
educațional,
activitatea grupurilor mici, liniștite – și dacă pagubele și poluarea sunt minime.

Harta zonelor protejate din județul Galați

Turismul poate ajuta la justificarea înființării ariilor protejate în regiunile marginale, și poate duce la oînviorare a comunităților locale din punct de vedere economic și a culturilor tradiționale. Vom prezenta în cele ce urmează cele mai importante zone naturale protejate din județul Galați, în jurul cărora crește și se dezvoltă turismul verde.

Rezervaţia Naturală Balta Potcoava

Rezervaţia Naturală Balta Potcoava a fost desemnată prin Legea 5/2000 privind aprobarea planului de amenajare a teritoriului naţional (Secţiunea III-zone protejate – Mon. Of. 152/12.IV.2000). Se află pe raza comunei Braniştea, Judeţul Galaţi, în albia majoră a râului Siret Inferior şi are suprafaţa de 49 ha. Coordonatele geografice sunt Latitudine N 45º25` şi Longitudine E 27°50´, conform formularului standard. Încadrarea biogeografică este în regiunea Stepică iar Ecoregiunea este Stepa Câmpiei Române. În împrejurimile Rezervaţiei “Balta Potcoava” şi ale râului Siret se află păduri de luncă şi terenuri agricole. Flora este reprezentată de asociaţii vegetale specifice habitatelor de zone umede:Phragmites sp., Typha sp., Nymphoides sp, Scirpus sp.. Pe lângă plantele ce alcătuiesc „flora dură” a bălţilor respective, vegetaţia ierbacee formează un covor consistent reprezentat de: coada calului (Equisetum limosum), iarba mlaştinii (Juncus effusus), săgeata apei (Sagittaria sagitifolia), piciorul cocoşului (Ranunculus lingua), rogozul (Carex sp.), ţipirig (Heleocharis palustris), cucuta de apă (Cicuta virosa), roşăţea (Buttomus umbelatus), coada şoricelului (Achillea millefolium), traista ciobanului (Capsella bursa-pastoris) Biotopul găzduieşte nevertebrate, amfibieni, moluşte, crustacee, reptile şi un număr mare de exemplare de păsări. Ihtiofauna este specifică bălţilor situate de-a lungul râurilor de şes: crap, caras, şalău, ştiucă, biban, roşioară.

Speciile de interes conservativ conform fişei rezervaţiei sunt: Alcedo atthis, Anas platyrhynchos, Anser anser, Aythya fuligula, Circus aeruginosus, Crex crex, Egretta garzetta, Fulica atra, Pelecanus onocrotalus, Phalacrocorax carbo, Podiceps cristatus, Lacerta agilis, lacerta viridis, Natrix tessellata, Bombina bombina, Hyla arborea, Misgurnus fossilis, Helix pomatia.

Balta Tălăbasca

Rezervaţia Naturala Balta Tălăbascaa fost desemnată prin Legea 5/2000 privind aprobarea planului de amenajare a teritoriului naţional (Secţiunea III-zone protejate – Mon. Of. 152/12.IV.2000).

Codul ariei protejate este 2412, aparţine comunei Tudor Vladimirescu judeţul Galaţi. Suprafaţa rezervaţiei este de 139 ha, coordonatele geografice sunt Latitudine N 45º33` şi Longitudine E 27º37´, conform formularului standard.

Încadrarea biogeografică este în regiunea Stepică iar Ecoregiunea este Stepa Câmpiei Române. Geomorfologic, regiunea este de lac, iar geologic este domeniu sedimentar. Geomorfologia este caracteristică lacurilor din zonele cu umiditate deficitară. Geologia se caracterizează prindepozite aluvionare fine predominand nisipurile şi looesurrile – depozite halocene (cuaternar). Pedologic, solurile sunt aluviale gleizate.

Hidrologic, Lacul Tălăbasca este un lac de luncă aflat în Campia Siretului inferior. În partea sa de nord-vest este debuşeul văii intermitente a Călmăţuiului. Genetic, este un lac de luncă cu apă dulce, alimentat natural din paraul Călmăţui. Climatologic, precipitaţii medii anuale – 400 mm, temperatura medie anuală – 10 grade C, vântul dominant este Crivăţul, care bate cu o viteză mai mare sau egală cu 16m/s, umezeala relativă a aerului – 72-74 cmp/an. Prezintă habitate care găzduiesc specii de nevertebrate şi vertebrate specifice ecosistemelor acvatice. Multe din acestea se află sub protecţia convenţiilor internaţionale şi directivelor europene din domeniul biodiversităţii: amfibieni: broasca verde de lac (Rana ridibunda), broasca mică de lac (Rana esculenta), tritonul cu creastă (Triturus cristatus), tritonul (Triturus vulgaris), buhaiul de baltă cu burta roşie sau izvoraşul (Bombina bombina), reptile: şarpele (Natrix natrix), mamifere: şobolanul de apă (Arvicola terrestris) ca şi bizamul (Ondatra zibethica), vulpea(Vulpes vulpes), iepurele (Lepus europaeus).

În toate sezoanele, atât pe malul bălţilor, în apă, dar şi în apropierea digului au fost observate moluşte reprezentate de scoici (scoica de apă – Anodonta cygnaea) şi gasteropode (Planorbis corneus, Limnea truncatula).

Locul Fosilifer Rateș

Rezervația Rateș Tecuci are o suprafață de 1,50 ha și se află localizat în partea de est a orașului, în coasta terasei Cernicari. Aceasta este pe punctul de a disparea ca rezervație din cauza atât factorilor naturali – eroziune, dar mai ales umani – furtul de pietriș și nisip folosit în construcții, doar pe versanții nordici și cel estic mai pot fi observate litostratigrafia depozitelor, deasemenea mai rezistă un mic pinten în partea vestică ce prezintă urme de gasteropode si alte specii. Fosilele de la Rateș aparțin perioadei Cuaternarului (1.8 mil ani – prezent), respectiv celor două diviziuni ale acestei ere: Pleistocen și Holocen. În această perioadă se incheie evoluția de sedimentare a Platformei Scitice, prin alternanța de pietrișuri, argile și nisipuri. Pe câmpurile înalte, se depun depozite groase de loess în condiții eoliene, materialul provenind, probabil, din depozitele glaciare din Carpați. Format pe stiva de sedimente preholocene (luturi loessoide, nisipuri, marne, pietrișuri) relieful Tecuciului este foarte tânăr de 8.000 – 10.000 de ani. Flora și fauna Cuaternarului sunt oarecum asemănătoare celei de astăzi. Datorită glaciațiunilor, flora alternează între elemente de tundră și păduri dominate de elemente arctoterțiare, această pendulare s-a făcut de la nord spre sud în funcție de oscilațiile climatice.

Fauna este reprezentată de:

fauna lacustră și marină cuprinzând pelecypode, gasteropode, echinedeși;
fauna continentală reprezentată de proboscidieni (mamuți), rhinoceride, cervidele, equidele, rozătoare, etc.

Ca și la flora, și fauna a oscilat în specii în funcție de climat. Trebuie amintit ca în această rezervație a fost descoperit singurul schelet complet de mamut din România.

Lunca joasă a Prutului

Rezervatia naturala este situata în cuprinsul complexului agro-piscicol Mâța-Rădeanu, de pe teritoriul comunei CAVADINESTI, sat VADENI, reprezentând de fapt o suprafata inclusa în Balta Mata, din extremitatea nord-estica a Judetului Galati.

Încadrare în Euroregiunea României: Podisul Central Moldovenesc

Subunitatea: Lunca inundabila a Prutului Inferior

Cai de acces:

Cu ambarcatiuni usoare, pe cursul râului Prut ;
DN 26, din care, la intrarea dinspre sud în com. Cavadinesti, se desprinde DC8 Cavadinesti-Vadeni

Ostrovul Prut

OSTROVUL PRUT – 62 ha (la nivelul cel mai scazut al Dunării)

Localizare: Rezervatia naturala este situata pe fluviul Dunarea, în dreptul gurii de varsare a Prutului în fluviu, pe raza administrativa a municipiului GALATI. Propriu-zis, despleteste Dunarea în doua brate, cel nordic fiind navigabil.

Încadrare în Euroregiunea României: Silvostepa Câmpiei Române

Subunitatea: albia minora a Fluviului Dunărea.

Căi de acces:

Dunarea fluvio-maritima, cu pornire din punctul Căpitănia Portului Galati, sau din aval: din punctul Căpitănia Portului Tulcea.
Din municipiul Galați, se poate ajunge si pe uscat: pe DN2B Galati-Giurgiulesti si din punct Vama, pe jos cca 1Km, traversând apoi Dunărea cu barca.

Parcul Natural Lunca Joasă a Prutului Inferior

Bazinul hidrografic Prut în zona sa inferioară, pe teritoriul judeţului Galaţi, se încadrează în marea unitate geomorfologică a Podişului Moldovei, subunitatea platforma Bârladului cu sectorul său Platforma Covurlui, care este subdivizată la rândul ei în colinele Covurluiului şi Câmpia Covurluiului.

Din fragmentarea reliefului s-au separat trei unitităţi geomorfologice:platouri, văi şi Lunca Prutului. Lunca Prutului Inferior se caracterizeaza prin altitudini absolute cuprinse între 8m în partea nordica si 3-4 m în partea sudica. Relieful luncii se prezinta în general plan, cu o panta continua de la nord spre sud. Transversal, terenul este înclinat spre râul Prut (est). Aspectul general al luncii este cel al unei depresiuni largi.

Microrelieful este reprezentat de forme de acumulare (grinduri) si forme negative (foste lacuri, gârle, balti si mlaştini). În cadrul luncii se disting grinduri exterioare, cum este grindul principal al Prutului alcătuit din texturi grosiere şi mijlocii, în rest grinduri interioare (intergrinduri) formate de-a lungul fostelor privale şi alcătuite din texturi fine şi în mai mică măsură din texturi mijlocii. Geologic: în profunzime – formatiuni cristaline si magmatice; în cuvertura se pot contura ciclurile sedimentare: 1) permian – triasic inferior, 2) jurasic – cretacic – eocen si 3) badenian superior – romanian (pliocen). Vegetatia luncii Prutului este reprezentata prin formatiuni vegetale naturale de pajisti si padure, specifice solurilor aluviale, inundate periodic si cu exces de umiditate freatica. Pajistile sunt alcatuite din specii mezofile si mezohidrofile reprezentate prin graminee.

Vegetatia lemnoasa este constituita mai ales din esente moi. Vegetatia palustra este compusa din Carex riparia, Scirpus sylvaticus, Typha latifolia, Phragmites communis, Equisetum arvense, Mentha aquatic etc. In ochiuri de apa se întâlneste: Lemna trisulca, Hydrocharis morsus – ranae, Potamogeton natans. Din speciile rare fac parte – Nymphaea alba, Salvinia natans, Thelypteris palustris, Nymphoides peltata, Vallisneria spiralis, Stratioides aloides, Alisma gramineum, Iris pseudacorus, Sagittaria sagittifolia, Potamogeton crispi, Ceratophyllum demersum etc. Pe unele sectoare din preajma râului Prut s-au pastrat fragmente de fitocenoze silvice cu Vitis sylvestris, Fraxinus pallisae, Frangula alnus. Din punct de vedere avifaunistic Bazinul hidrografic al Prutului inferior reprezinta o zona deosebit de importanta, deoarece aici sunt înregistrate importante efective de pasari acvatice în timpul migratiei, si anume: ardeide (Ardeola ralloides, Egretta garzetta, Egreta alba, Ardea purpurea), ciconiide (Ciconia nigra, Ciconia ciconia), threskiornithide (Plegadis falcinellus, Platalea leucorodia), anatide (Cygnus olor, Anser albifrons, Anser erythropus, Anser anser, Anas crecca, Anas querquedula, Aythya ferina, Aythya nyroca), ralide (Fulica atra), charidriiforme (Himantopus himantopus, Recurvirostra avosetta, Vanellus vanellus, Philomachus pugnax, Limosa limosa, Tringa totanus), laride (Larus ridibundus), sternide (Sterna hirundo, Chlidonias hybridus), hirundinide (Riparia riparia, Hirundo rustica), sylviide (Acrocephalus sp.) s.a.

Pădurea Breana – Roșcani

Aria protejată se află în zona Colinelor Covurluiului, al căror relief este dezvoltat pe formatiuni neogene, cu structură monoclinală, fragmentat în culmi si poduri prelungi separate de văi paralele sculptate in pietrisuri si nisipuri cu intercalatii de argile pliocene, pe alocuri însotite de cruste si alunecări. Geologic, se caracterizează printr-o cuvertură depusă în cadrul a 4 cicluri de sedimentare: devonian, permian – triasic, jurasic – cretacic – eocen si bedenian superior romanian. Peste acestea se adaugă depozitele cuaternare.

În cadrul ariei naturale se pot întâlni următoarele specii de arbori: stejar pufos, numeroase specii de arbuşti specifice asociaţiilor de silvostepă, asociaţii de specii ierboase cu participarea în majoritate a gramineelor, bujorul românesc(Paeonia Peregrina). Arboretele provin din regenerări naturale pe cale vegetativă, în cea mai mare parte dar şi pe cale germinativă.Vârsta medie este de 48 ani. Caracterul natural al arboretelor permite prezenţa poienilor în care se crează condiţii propice prezenţei bujorului românesc (Paeonia Peregrina), un element de bază alături de celelelalte componente ale biocenozei. Fauna este alcătuită din numeroase specii de păsări, inclusiv prădătoare de talie mare şi mijlocie, incluse între speciile protejate de restricţii naţionale şi internaţionale. Numeroase specii de mamifere mari şi mici ce găsesc aici un loc retras, optim pentru activitatea de hrănire şi reproducere (mistreţ, căprioară, iepure, vulpe). Numeroase specii de insecte, cu rol important în continuarea lanţului trofic specific zonei. Aria naturală protejată Pădurea Breana-Roşcani are suprfaţa de 78,3 ha, conform Legii nr.5/2000. Se situează pe teritoriul administrativ al comunei Băneasa, în apropierea satului Roşcani, în parte de centru-nord a judeţului Galaţi, în zona fizico-geografică a României: Dealurile Fălciului, respectiv regiunea biogeografică a Colinelor Covurluiului.

Pădurea Fundeanu

Rezervaţia naturală, desemnată prin Legea nr. 5/2000, este situată pe teritoriul administrativ al comunei Drăguşeni, la vest şi nord–vest de sat Fundeanu, amplasată în masivul de pădure Adam din satul Fundeanu, comuna Drăguşeni. Suprafaţa: 53,20 ha.

Căi de acces: DJ 251 A Corod – Drăguşeni; Dc 251 A Drăguşeni – Fundeanu; Dc 98 Fundeanu–Ştieţeşti.

Menţiune: În Pădurea Fundeanu se află arbori din specia Quercus dalechampii în vârstă de 120-125 de ani, constituind arboretul cel mai bătrân din această specie în arealul cel mai sudic din Moldova. Intâlnim şi exemplare de frasin comun, jugastru, ulm de câmp. Din speciile de subarboret se protejează darmoxul care este foarte rar în această zonă.

Specii prezente: Sus scrofa, Capreolus capreolus, Lepus europeus, Vulpes vulpes, Meles meles, Accipiter nisus, Phasianus colchicus, Cuculus canorus, Upupa epops, Dendocropus medius, Galerida cristata, Alauda arvensis. Ornitofauna este densă şi bine reprezentată de specii cum sunt: răpitoarele, pupăza (Upupa epops), ciocănitoarea de stejar (Dendocopos medius), cucul (Cuculus canorus).

Rezervaţia naturală Pădurea Fundeanu se află în custodia cosorţiului format din Asociaţia Human Nature Galaţi, Direcţia Silvică Galaţi şi Asociaţia Judeţeană a Pescarilor Sportivi Galaţi.

Pădurea Breana – Roșcani

Pădurea Gârboavele este o arie protejată (sit de importanță comunitară – SCI) situată în sud-estul Moldovei, pe teritoriul județului Galați. Aria naturală se află în partea sud-estică a județului Galați, pe teritoriul administrativ al comunei Tulucești (în vestul satului omonim), în apropierea drumului național DN24D, care leagă municipiul Bârlad de satul Tulucești. Zona a fost declarată sit de importanță comunitară prin Ordinul Ministerului Mediului și Dezvoltării Durabile Nr.1964 din 13 decembrie 2007 (privind instituirea regimului de arie naturală protejată a siturilor de importanță comunitară, ca parte integrantă a rețelei ecologice europene Natura 2000 în România) și se întinde pe o suprafață de 219 hectare.

Situl reprezintă o zonă de câmpie (râuri, lunci, pajiști, păduri de foioase și tufărișuri) încadrată în bioregiune stepică a Podișului Moldovenesc; ce conservă habitatenaturale de tip: Tufărișuri de foioase ponto-sarmatice, Vegetație de silvostepă eurosiberiană cu Quercus spp și Vegetație forestieră ponto-sarmatică cu stejar pufos; și protejează o gamă variată de floră (stejar, stejar brumăriu, stejar pufos, păducel, porumbar, alun turcesc, măceș, scumpie) și faună rară. La baza desemnării sitului se află mai multe specii faunistice și floristice enumerate în anexa I-a a Directivei Consiliului European 92/43/CE din 21 mai 1992 (privind conservarea habitatelor naturale și a speciilor de faună și floră sălbatică); astfel: reptile și amfibieni cu specii de: năpârcă (Natrix natrix), șopârlă de câmp (Lacerta agilis), gușter (Lacerta viridis), broasca-roșie-de-pădure (Rana dalmatina)[9], broasca verde (Rana esculenta), broasca râioasă brună (Bufo bufo) sau broasca de pământ (Pelobates fuscus); lepidoptere (fluturi) cu specii de Parnassius mnemosyne, Tomares nogelii și Erannis ankeraria; precum și un coleopter din specia Cerambyx cerdo (croitorul mare al stejarului). Printre speciile floristice protejate se află capul-șarpelui (Echium russicum), târtan (Crambe tataria), sisinel (Pulsatilla grandis), stânjenel (Iris aphylla ssp. hungarica) sau bujor românesc (Paeonia peregrina Mill. var. romanica).

Pădurea Tălășmani

Profilul are următoarea succesiune de straturi geologice: nisipuri, pietrisuri, argile si loessuri a căror vârstă a fost situată în romanian (pliocen). Relieful este cel de tip colinar, cu dealuri prelungi, desfăsurate între văi paralele. Pădurea este în cuesta pârâului Jeravăt. Habitat de padure naturala cu Quercus robur, Fagus orientalis, Fraxinus excelsior, Acer campestre si Tilia cordata din zona de deal; 23 de exemplare marcate de arbori seculari din specia Fagus orientalis – specie rara în aceasta zona; Arborii seculari, aflați în stare buna de vegetatie, existenti în masivul de padure Talasmani (padure de quercinee), sunt marcati, pentru fiecare fiind întocmita câte o fisa de catre prof. dr. N. Bacalbasa; Alături de exemplarele de arbori seculari sunt si speciile: Fagus sylvatica, Fraxinus excelsior, Fraxinus angustifolia, Fraxinus prallisae. În jurul acestor exemplare este protejată si zona tampon (pădure de foioase) Asociatii de specii ierboase specifice padurilor de deal: Corydalis sp., Isopyrum sp., Anemone sp., Geranium sp., Pulmonaria sp., Symphitum sp.; Flora endemica – Galanthus graecus (ghiocel balcanic).

Potențialul turistic antropic

În judeţul Galaţi există 263 de monumente istorice clasificate şi protejate prin lege, dintre care circa 43 de monumente sunt încadrate în categoria A, cu valoare naţională.

Patrimoniul cultural construit al judeţului Galaţi, evaluat conform Legii 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice şi Listei Monumentelor istorice aprobată prin Ordinului ministrului culturii şi cultelor 2361/2010 cuprinde:

36 de monumente și situri arheologice de valoare națională și 60 din patrimoniul cultural local
7 monumente și ansambluri de arhitectură de valoare națională și 136 din patrimoniul cultural local
20 de monumente de for public din patrimoniul cultural local
4monumente memoriale/funerare din patrimoniul cultural local

Pe cele mai reprezentative dintre acestea le vom prezenta mai jos:

CASA THEODOR CINCU, azi Muzeul Mixt Tecuci

Clădirea care găzduieste în prezent instituția de cultură a fost proiectată și construită în ultimul deceniu al sec. al XIX-lea de un arhitect de origine italiană a cărui nume a rămas necunoscut. Concepută inițial caimobil de locuit, ea exprima gustul pentru fast al comanditarului sau (Anton Cincu), dorința acestuia de arealiza ceva cu totul deosebit, care să provoace privitorului impresia de „jamais vu”.

Importanța din punct de vedere arhitectonic este dată de stilul construcției, cu evidența inspirație dinarhitectura neoclasică, având o serie de adaptări și particularități specifice, care se regăsesc și la alte câtevaconstrucții similare din oraș și din zone învecinate, dintre care:

frontonul triunghiular amplu de deasupra intrării, susținut de cele patru coloane circulare netede desecțiune variabilă, cu placă de bază pătrată și cu capiteluri în stil corintic;
ferestrele de înaltime mare, cu ancadramente în relief și ornamente de tip arcadă cu motive floraledeasupra zonei vitrate;
cornișa cu ornamentații dese, sugerând capete de grinzi dreptunghiulare, precum și brâie și fâsii vertical de fatadă, la colțuri și câmp, cu rosturi adânci, pentru a sugera blocurile de piatră;
ornamente ceramice de fatadă care imită sculpturile în piatră;
tavane cu grinzi de lemn aparente și pictură ornamentală.

BISERICA "SF.TREIME", Comuna Buciumeni

Primele călugărițe s-au așezat în codrii Buciumenilor, conform tradiției, la începutul secolului al XV-lea. Deși nu s-au păstrat mărturii scrise în acest sens, majoritatea vechilor documente mănăstirești fiind pierdute sau înstrăinate, se pare că pe la 1420-1430, în vremea domnitorului Alexandru cel Bun, s-au ridicat aici, cu sprijinul locuitorilor din satele învecinate, o bisericuță din lemn cu hramul Sfântului Ierarh Nicolae și câteva chilii.

Schitul devine după 1750 metoc al Episcopiei Romanului. La 1809 întreaga obște număra doar 4 monahii, în frunte cu stareța lor, Afia. Un document de epocă o numește, ctitora, amintind și faptul că hramul mânăstirii era ținut a doua zi după Rusalii, la sărbătoarea Sfintei Treimi.

Deși bisericuța din lemn a ars, abia pe la 1700 vechiul locaș de închinare este refăcut sau reconstruit de către serdarul Manolache Radovici, proprietarul unei moșii în satul Buciumeni și sfințit, mai apoi, la 1718, de către episcopul Sava al Romanului.

După Unirea Principatelor prin decretul domnitorului Al. I. Cuza din 1860, schitul s-a desființat, iar maicile au fost trimise la Văratec, Agapia sau Adam, cu excepția celor foarte bătrâne, lăsate în chiliile lor. Toate bunurile s-au scos la licitație. Complet lipsite de mijloace materiale de existență, au rămas la Buciumeni monahii, în frunte cu schimonahia Maria. S-a reusit, totuși, păstrarea rânduielilor sfintelor slujbe, cu ajutorul preoților de mir din parohiile învecinate.

Sub păstorirea marelui cărturar și patriot Melchisedec Stefănescu, fost episcop al Dunării de Jos, după 1879, schitul îsi recăpăta, drepturile de organizare în administrareproprie. Prin grija noului arhipastor, biserica, monument istoric, este refăcută, la 1884, încinsă la interior și exterior cu brațe de fier și zugrăvită de către Stoica Ioniță Gheorghe (Păcătosul). Tot acum i-a fost adăugat, probabil, și pridvorul.

MÂNĂSTIREA CÂRLOMĂNEŞTI din Cerțești

Situată la 3,5 km localitatea Cerțești, în satul Cârlomănești, găsim singura biserică din lemn funcțională din județ, monument istoric. Vechea biserică este o construcţie simplă, în formă de navă, în stil moldovenesc. Acoperişul, fără turle, este în curs de refacere. Corpul de chilii nou construit, în imediata apropiere a acestei biserici, se termină spre răsărit cu un paraclis care păstrează, la exterior, aspectul exterior al unei bisericuţe moldoveneşti: planul treflat, turla pe naos, ferestre semicirculare, ocniţe nepictate, sub cornişă.

Biserica "Adormirea Maicii Domnului"

Pe aceste locuri, în a doua jumătate a secolului al XVI-lea, un cioban își păștea turmele prin poienile numai de elștiute, fiind și proprietar al acestor pământuri. Într-o zi, în fața lui apare ca din senin un călugăr „din ținuturi răsăritene“, care i-a arătat o icoană a Maicii Domnului „cu puteri mari, făcătoare de minuni“. Evident, monahul îi cerea ocrotire pentru ca „pribegia“ Maicii Domnului să ia sfârșit. Ciobanul nu sta mult pe gânduri și la 1559 ridică o bisericuță de lemn cu hramul „Duminica Tuturor Sfinților“. În jurul acestui mic așezământse constituie un schit de monahi, în care se va călugări și ciobanul nostru. Frumoase, romantice, eroice în ceputuri.

Schitul cade repede în ruină, în urma luptelor dintre turci și românii lui Ioan Vodă cel Cumplit. Doar,considerată inițial pierdută și ea, va fi găsită, dupa ani și ani, într-un stejar! Atunci: „…preoții înconjurați de multă lume, mișcați de o asemenea minune, au ridicat icoana din grădină și au reașezat-o în biserica ce sereconstruise. Mulți credincioși au venit să se închine la sfânta icoană, aducând daruri în bani“ (MareleDicționar Geografic al României, 1898). Oricum, primul document în care se precizează amplasamentulmănăstirii datează din 14 oct. 1653, unde se spune ca mănăstirea a fost construită pe moșia căpitanului Adam de catre Petrișor din Tămăoani, Vasile Iuzbașa din Milești și Sava Rogojan din Grădinari. De asemenea, se presupune ca Adam Movilă era serdar și în urma căsătoriei cu Teofana Dabija a avut 4 feciori, care ar fi luptat în oastea lui Vasile Lupu.

La 1695, mănăstirea Adam a fost închinată către mănăstirea Sinaiului. Din pisania bisericii aflăm că la 1868 s-a refăcut catapeteasma și s-a pictat întreaga biserică; s-au refăcutstranele, s-a refăcut dușumeaua și s-a construit un cafas pentru cor. Între anii 1869-1870 s-a făcut oreparație amănunțită la biserică, iar pictorul I. Musceleanu a acoperit pisania de la intrarea în biserică undeera menționat anul de întemeiere a bisericii, cu o altă pisanie scrisă cu litere latine.Decorația exterioară este foarte simplă și se concretizează într-o profilatură în zona cornișei. Un soclu masivînconjoară biserica.

Biserica actuală, construită între 1802-1813, a suferit și ea de pe urma cutremurelor fiind deseori reparată și consolidată.

Conacul Crissoveloni din comuna Ghidigeni

Familia Crissoveloni, ramură a unei vechi familii din insula Chios, s-a stabilit în România, la Galaţi, în anul 1848. De-a lungul timpului, aceştia au dezvoltat diferite afaceri, fiind astăzi cunoscuţi în întreaga lume ca o adevărată dinastie de bancheri aristocraţi. Domeniul de la Ghidigeni a fost cumpărat în anul 1879, de la Dimitrie Mavrocordat, de Nicolas Crissoveloni, care a construit pe moşie o şcoală, ce funcţionează şi astăzi, biserica din sat, palatul şi anexele sale de pe malul Bârladului.

În timpul Primului Război Mondial, palatul a fost transformat în spital, unde Sybille Crissoveloni şi fiicele reginei Maria au lucrat ca voluntare. Aici a fost înfiinţată Societatea de Ambulanţe Regina Maria.

În 1948, ansamblul a fost naţionalizat, transformat în gospodărie agricolă de stat, apoi în şcoală pentru copii cu nevoi speciale. De-a lungul timpului, fosta reşedinţă a suferit numeroase modificări şi vandalizări,aflându-se astăzi într-o stare avansată de degradare.

În 2004, ansamblul a fost retrocedat moştenitorilor familiei Crissoveloni, care doresc să înfiinţeze pe domeniu o bază de turism silvic.

Casa „Hortensia Papadat Bengescu”

Hortensia Papadat-Bengescu (1876 – 1955), o mare prozatoare, romancieră și nuvelistă a epocii interbelice,s-a născut la data de 8/20 decembrie 1876 la Ivești, județul Galați. A avut o activitate literară fructuoasătimp de trei decenii, fiind creatoarea romanului modern de analiză, considerată un „Balzac feminin alliteraturii noastre” și o „mare europeană”, alături de alte scriitoare celebre.

CONACUL POETULUI COSTACHE CONACHI

Conacul a aparținut lui Costache Conachi, comis, ispravnic, logofăt și vel vornic, dar, mai presus de toateaceste titluri nobiliare, precursorul poeziei moderne românești. Prin testamentul încheiat la 27 decembrie 1897, Athanasiu a lăsat conacul și moșia de la Țigănești

Moștenitorul conacului a lăsat clădirea, prin testament, Academiei Române. Dupa moartea sa, în anul 1900, moștenitorii au atacat testamentul fără succes. Conform dorinței testamentare, Academia Română a înființat la Conacul de la Țigănești „Școala de Agricultura a Academiei. În anul 1912, Academia a construit două aripi laterale și a modificat fațada în stil neoclasic. Cutremurul din 1940 și-a pus serios amprenta asupra conacului, acesta fiind reparat de Academia Română în 1942.

Dupa instaurarea regimului comunist, Conacul de la Țigănești a suferit o serie de modificări atât caproprietari, cât și ca destinație. În 1974 proprietar a devenit Combinatul Siderurgic Galați, pentru ca după evenimentele din 1989, respectiv în anul 1999 Conacul să intre în proprietatea unei societăți desprinse din Combinatul Siderurgic „Si dex”Galați.

Antica Piroboridava

Antica Piroboridava a fost delimitată de marele istoric şi arheolog Vasile Pârvan, în 1926, când a identificat „Cetăţuia” după indiciile geografului Ptolemeu, 90-165 d. Hr., care menţiona Piroboridava ca veche cetate a geţilor (dacilor). „În urma cercetărilor continuate de arheologul Radu Vulpe şi soţia sa EcaterinaDunăreanu-Vulpe, la Poiana, au fost scoase la iveală peste 20.000 de obiecte de ceramică, între ele obiecte de uz casnic specifice perioadei geto-dacilor din veacurile I î. Hr. şi I d. Hristos”, spune Laurenţiu Groza,directorul Muzeului de Istorie Tecuci. Aşezată pe un pinten de deal, în apropierea confluenţei dintre Siretşi Trutuş, astăzi, bătrâna Piroboridava ar putea deveni un loc care ar reda puţin aer aşezării gălăţene.

La nivelul județului Galați există un număr de 821 de spații de cazare, cu 1674 de locuri, între care 770 de spații și 1542 de locuri se află în mediul urban, în timp ce 51 de spații și 132 de locuri se află în mediul rural.

În cadrul acestor unități avem un număr total de 11 701 locuri, dintre care 10 701 în mediul urban și 1000 în mediul rural. Legăturile transfrontaliere între județul Galați și vecinii din exteriorul granițelor sunt reglementate prin 3 programe transfrontaliere:

Programul Operaţional Comun România – Ucraina – Moldova 2007-2013;
Programul Operațional Comun al Mării Negre 2007-2013;
Cooperarea transfrontalieră a Republicii Moldova cu România și Ucraina;

În județul Galați, turismul urban este legat strict de mediul antropic și se constantă că, în afară de cele două municipii și cele două orașe din județ, mai pot fi regăsite și câteva UAT-uri din mediul rural: Buciumeni, Țepu, Munteni (având ca pol, municipiul Tecuci), Șendreni, Braniștea, Vânători, Tulucești, Fundeni, Tudor Vladimirescu (având ca pol, municipiul Galați).

Turismul rural/agroturismul apare reprezentat prin mai multe UAT-uri, chiar dacă infrastructura specific turistică este mult prea puțin dezvoltată. Se pot distinge câteva direcții de dezvoltare a acestui tip de turism, în primul rând, urmând liniile de forță ale infrastructurii de transport rutier (de-a lungul Siretului și de-a lungul Prutului) dar și de-a lungul căii ferate – UAT-urile cu cea mai mică dezvoltare până acum pentru acest tip de turism sunt: Corod, Matca, Cudalbi, Costache-Negri, Cuca, Scânteiești, Frumușița.

Turismul cultural – religios este bine reprezentat în mediul urban, dar și în mediul rural, acolo unde sunt puse în valoare elementele antropice ce țin de cultură și de patrimoniul religios. Cea mai redusăreprezentare a acestui tip de turism este în UAT-urile: Gohor, Negrilești, Drăgușeni, Suceveni, Vlădești, Suhurlui, Smârdan.

Turismul de afaceri poate urma destul de fidel liniile de dezvoltare ale infrastructurii de transport rutiere, adică de-a lungul Siretului și de-a lungul Prutului.

Turismul verde/ecoturismul urmează, în principal, aceleași trasee, dar cu altă motivație, și anume faptul că acolo sunt și siturile protejate ”Natura 2000”. De asemenea, în nordul județului, în zona cu păduri, protejate, se poate dezvolta acest tip de turism. Se constată că sunt reale șanse pentru județul Galați (ce are pe teritoriul său, o bogăție de elemente de cadru natural interesante) ca în viitor să dezvolte o astfel de formă de turism.

Turismul cu caracter special, este puțin reprezentat, deși județul Galați are multe resurse ce pot fi puse în valoare. Considerăm că acest tip de turism ar trebui să fie mai mult în atenția autorităților locale, dar în măsură egală, și a întreprinzătorilor.

Turismul de week-end, cu excepția a câtorva UAT-uri (Pechea, Foltești) poate fi bine reprezentat; o explicație este în faptul că necesită infrastructură și tipuri de dotări mai ușor de realizat.