Patrimoniu cultural

Patrimoniul cultural al unei țări reprezintă o totalitate de valori și bunuri culturale (materiale și imateriale, mobile și imobile) de importanță locală, națională și mondială, constituit pe parcursul istoriei. Termenul de „patrimoniu artistic” a început să fie utilizat la finalul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea, atunci când, în urma explorărilor arheologice din Egipt, Mesopotamia, Grecia, Roma și Pompei, au fost descoperite, restaurate și conservate adevărate comori ale lumii antice. Acestea au fost expuse, iar publicul larg a avut ocazia să le descopere, să le exploreze și să le înțeleagă ca adevărate moșteniri lăsate de înaintași. Astfel, moștenirea a luat amploare, fiind transferată de la structura familială la una mult mai largă – structura socială continentală și apoi mondială.

Cuvântul „patrimoniu” se află în strânsă legătură cu un alt termen, de multe ori folosit ca sinonim, și anume: „moștenire”. Din punct de vedere istoric, moștenirea semnifică „transferul proprietății de la tată la fiu”. Patrimoniul, prin definiția sa clasică, este înțeles ca „ansamblul de bunuri și drepturi moștenite de la părinți”. În Europa, ocrotirea patrimoniu cultural a luat avânt la sfârșitul secolului XVIII – începutul secolului XX, atunci când s-a sistematizat conceptul științific și s-au aplicat măsuri legislative și instituționale.

Patrimoniul cultural al județului Galați

Județul Galați are înscrise în Lista monumentelor istorice din 2015 un număr de 263 de poziții care reprezintă: 94 de situri arheologice; 136 de monumente de arhitectură; 4 ansambluri urbane; 20 de monumente de for public; 4 monumente memoriale. Dintre aceste monumente ce intră în patrimoniul cultural al județului Galați, un număr de 44 sunt considerate a avea valoare națională.

Patrimoniul arheologic al județului Galați este unul divers și variază, ca datare, din paleolitic și până în perioada medievală. Unul dintre siturile arheologice cu cea mai mare importanță este cel de la Tirighina-Barboși cu o întindere de aproximativ 10 hectare, ce cuprinde un castru roman, un Castellum roman, o necropolă tumulară și vestigii ale așezării civile din apropiere de malul Siretului. Acest ansamblu reprezintă doar o parte a urmelor materiale lăsate de locuirea romană pe teritoriul actual al orașului Galați. Alte elemente ale acesteia fiind reprezentate de situl arheologic descoperit în Cartierul Dunărea sau cavoul roman descoperit pe strada Oțelarilor. Principala dovadă a continuității romane la nordul Dunării, cavoul, era constituit dintr-un dromos și o cameră funerară cu cistă și două abside, având pereții decorați cu fresce.

Alte două situri arheologice clasate ce ies în evidență în peisajul gălățean sunt  Valul lui Athanaric (sau Atanaric) și Valul lui Traian. Valul de 90 de km ce se întinde între localitățile Ploscuțeni (județul Vrancea) și Stoicani (județul Galați), denumit oficial Valul lui Atanaric, este ridicat din pământ în perioada migrațiilor și separă Câmpia Tecuciului de Podişul Covurlui. Valul lui Traian sau Valul Galaților este o construcție cu caracter defensiv ce are o lungime de 23 de km, între localitățile Traian și Tulucești și care ar fi fost însoțit de o palisadă din lemn. Ridicarea acestei structuri defensive a fost motivată de nevoia de apărare a comunității romane din zonă.

Din punct de vedere al monumentelor de arhitectură, se remarcă o incidență crescută a acestora în zona centrală a municipiului Galați, cu precădere în Ansamblul urban „Strada Domnească” ce se întindea, în secolul al XIX-lea, de la Piața Regală la Parcul Carol, fiind zonă de promenadă, comercială și administrativă. Tot în această zonă au funcționat, în secolele XIX-XX, numeroase consulate precum ar fi cel italian, portughez sau spaniol.

Palatul Episcopal, azi Muzeul Istoriei, Culturii și Spiritualității Creștine de la Dunărea de Jos (GL-II-m-B-03036; 1898 – 1900)

Palatul a fost ridicat pe locul fostei piețe “Ștefan cel Mare” după planurile arhitectului Th. Dobrescu, în timpul episcopatului lui P.S. Parthenie al Dunării de Jos

Palatul de Justiție, azi rectoratul Universității „Dunărea de Jos” (GL-II-m-A-03013; 1911-1923)

Construit pe locul marelui han al lui Costache Ventura, după planurile arhitecților G. Cerchez și A. Vârnav.

Palatul Administrativ, azi Prefectura Județului Galați (GL-II-m-A-03016; 1904-1905)

Cădirea fost construită după proiectul arhitectului Ion Mincu în stil neo românesc, la inaugurarea clădirii au participat regele Ferdinand I și regina Maria.

Societatea Culturală V.A. Urechia, azi Teatrul Dramatic (GL-II-m-B-03018; 1930-1949)

Impunătoarea clădire a fost ridicată din fondurile Societății Culturale V.A. Urechia și din donații publice, în stil neoclasic, de către inginerul Margulius după planurile arhitectului I.D. Enescu.

Gara Fluvială Galați – Palatul Navigației (GL-II-m-B-03064; 1912 – 1914)

Clădirea a fost proiectată în stil neo românesc de către arhitectul Petre Antonescu și a fost prima construcție din România la care s-a folosit un schelet monolit din beton armat.

Palatul Comisiei Europene a Dunării, azi Biblioteca V.A. Urechia (GL-II-m-B-03057; 1896, reconstruită între 1922-1923)

Comisia Europeană a Dunării a funcționat în Galați într-o clădire cu două niveluri construită în anul 1896 ce găzduia secretariatul general, arhiva, biblioteca și spațiu de cazare pentru funcționari. În 1917 clădirea este bombardată de germani, fiind distrusă aproape în întregime. Între 1922 și 1923, Societatea Română de Întreprinderi din București, împreună cu o echipă de arhitecți formată din Leon Goué, Godefroy Teisseir și M. Manea, a realizat reconstrucția din temelie a clădirii, în stil neoclasic, pe trei niveluri, cu subsol și mansardă, cu zidărie din cărămidă şi fundaţie din piatră.

Patrimoniul cultural din raionul Cahul

În majoritatea satelor din raionul Cahul există câte un monument consacrat celui de-al II-lea război mondial, dar și alte monumente importante prin unicitatea pe care o prezintă: Monumentul eroilor luptei de la Larga 1770; Monumentul parașutiștilor de la Baurci Moldoveni; Monumentul în memoria celor căzuți în războiul din Transnistria din satul Pelinei etc. În oraș sunt amplasate mai multe monumente: „Obeliscul” înălțat în anul 1967 în memoria cahulenilor căzuți în cel de-al doilea război mondial și al ostașilor Armatei Roșii răpuși în august 1944 în luptele pentru Cahul. Complexul memorial al ilegaliștilor cahuleni a fost construit în 1968. „Tancul” a fost inaugurat la 9 mai 1975, cu prilejul aniversării a 30-a a victoriei asupra fascismului. „Tunul” înălțat în memoria ostașilor diviziei 25 „Ceapaev”, a fost inaugurat la 9 mai 1977. „Avionul” inaugurat la 24 august 1985.

Monumente de for public/opere comemorative de război din raionul Cahul: numărul total al bunurilor de patrimoniu cultural – 129; numărul total al siturilor arheologice – 3; numărul total al monumentelor de for public – 37; numărul  total al operelor comemorative de război (monumente în memoria celor căzuți în războaie) – 54.

În municipiul și raionul Cahul sunt: Școli de arte: 5 (municipiul Cahul,  satul Colibași,  satul Slobozia Mare,   satul Moscovei și satul Burlăceni); Școli de arte plastice – 1 (municipiul Cahul); Centre de Creație a Copiilor – 2 (municipiul Cahul și CRCC – Universul, cu sediul în satul Zârnești. Activitatea acestor instituții este orientată spre instruirea și educarea copiilor talentați. Discipolii lor participă la nenumărate activități culturale locale, naționale, internaționale, devenind premianți, laureați ai concursurilor de muzică, de pictură etc.

Muzeele

Din raionul Cahul înregistrate în Registrul muzeelor din Republica Moldova 7 muzee. Muzee neînregistrate sunt tot 7.

Muzeul satului Giurgiulești. Clădirea actuală a Muzeului satului a fost construită în 1936 în stil neo românesc, pe locul liber din centrul satului, lângă biserică. Fiind destinată școlii, clădirea este înaltă, cu încăperi luminoase și spațioase. În anii ’70, aici au fost puse bazele Stațiunii Tinerilor Naturaliști de către Vasile Hioară, profesor de biologie. Pe parcurs, edificiul a devenit faimos în întreaga țară. Aici erau adunate exponate din întreaga Uniune Sovietică. Toate animalele erau împăiate de către profesor fiind asistat de discipolii săi. Din păcate, multe exponate nu au rezistat timpului. Muzeul este împărțit în trei compartimente: primul conține exponate din lumea vegetală, aproximativ 600 de specii de plante: begonii, asparagus, monstera, tradescanția, palmieri, cactuși și alte plante tropicale. O secțiune specială prezintă ierbare și seminţare. Al doilea compartiment inserează material zoologic: trei acvarii cu exemplare de pești exotici, o colecție de păsări și mamifere împăiate și o colecție de nevertebrate. Cel de-al treilea compartiment constituie, de fapt, colțul viu care are un spațiu destinat exponatelor ce nu pot fi păstrate la lumină.

Muzeul Ținutului Cahul a fost fondat în anul 1958 și posedă peste 16 mii de exponate. Clădirea muzeului prezintă valoare istorică, deoarece în anul 1858 Bogdan Petriceicu Hasdeu a activat aici în calitate de judecător. Din 1913 aici a fost Liceul de băieți „Ioan Vodă”, iar mai târziu, în perioada interbelică, Tribunalul Județean și Primăria orașului Cahul. Muzeul prezintă publicului informații despre viața materială și spirituală а locuitorilor din sudul Basarabiei. Compartimentul de natură cuprinde colecții tematice de păsări și animale specifice celor trei ecosisteme sudice, vestigii paleozoologice, care reflectă istoria geologică а pământului. Compartimentul de istorie, evocă evoluția societății umane de la paleolitic până la formațiunile prestatale românești. Perla muzeului o constituie Complexul Etnografic, deschis în anul 1979, fiind formată dintr-o căsuță țărănească, o șură și o fierărie de la finele secolului al XIX-lea – începutul secolului XX. Casa tradițională a fost construită în mărimi naturale, respectând stilul tradițional, utilizând ca materii prime lemnul, lutul, apa, paiele, fiind acoperită cu stuf conform tehnicilor vechi. Gospodăria este un muzeu în aer liber care oferă posibilitatea vizitatorului de a „evada” în timpuri străvechi și a face cunoștință cu suflul vieții specific zonei și vieții rurale din sudul țării.

Muzeul de Istorie și Etnografie „Plai Natal” din satul Slobozia Mare. Clădirea muzeului a fost construită pentru primărie în anii 1941-1942. Pe parcursul anilor, clădirea a avut mai multe destinații: primărie, comenduirea unității de grăniceri, spital pentru bolnavii de tifos și distrofie, clase pentru școala medie. Din 1988 devine clădirea Muzeului de Istorie și Studiere a Ținutului din Slobozia Mare. Muzeul are mai multe săli tematice: lacul Beleu, istoria satului, obiecte meșteșugărești, o sală în memoria celor pierduți în timpul foametei și în timpul războiului II mondial și multe alte informații și acte despre evoluția social-economică și culturală a localității.

Muzeul Pâinii din satul Văleni a fost creat în anul 2007. Acesta este amenajat în stil tradițional, specific localităților din Lunca Prutului. Colecția de aur a muzeului o constituie 18 feluri de pâine tradițională, care este plămădită și coaptă cu ocazia anumitor sărbători și folosită în cadrul anumitor ritualuri cum ar fi: colacul din plocon, pupăza miresei, colacul de mire, pupăza de soacră mare etc. Ghidul este o gospodină îmbrăcate în haine tradiționale vorbind despre rolul și importanța fiecăreia din ele la diferite sărbători. În cadrul muzeului se organizează ateliere de lucru în care vizitatorii pot face cunoștință și pot fi implicați în tot procesul de producere a pâinii, de la frământarea aluatului până la coacerea pâinii. După ce pâinea este rumenită, se servește cu vin la gura cuptorului conform vechiului obicei „călăhii”. Tot aici se înscenează diferite ritualuri cu participarea colectivelor artistice locale.

Casa Dorului din satul Văleni o găsim la poalele Dealurilor de aur. Este locul unde poți sta la șezători ca pe timpuri străvechi, poți mânca pe săturate din bucatele tradiționale, poți dansa o horă sau o sârbă ca la sud și încă multe alte activități interesante. Muzeul este deschis din anul 2013 și a fost gazdă perfectă pentru foarte mulți turiști din țară și de peste hotare. Este de fapt un muzeu „viu” pentru că poți să atingi și să folosești exponatele, să gătești o mămăligă la cuptor, să torci câteva fuse, să dai cu undița în baltă și mai ales să îți umpli plămânii cu aer curat de țară. Casa-muzeu a fost amenajată în stilul secolului XIX și este repartizată în trei odăi specifice perioadei; casa mare, bucătăria și camera de locuit. Cele mai reprezentative exponate sunt: obiecte din lemn, veselă de ceramică din secolul XIX, război de țesut funcțional din secolul XIX, covoare și costume populare mai vechi de 100 de ani, unelte de muncă din secolul XIX și multe altele.

Muzeul de Istorie și Etnografie din satul Văleni are suprafața edificiilor de 469 m.p. Muzeul a fost deschis în anul 2017 și are ca scop conservarea și valorificarea patrimoniul istoric, cultural și etnografic al localității. Muzeul cuprinde două încăperi în care sunt expuse 1000 de piese (vestimentație, poze, mobilier, documente etc.). De asemenea, în incinta muzeului activează și atelierul de țesut covoare, în care se țes covorașe de către elevele gimnaziului împreună cu meșterițele din localitate. Muzeul de Istorie  și Etnografie este un centru multifuncțional, datorită numeroaselor activități pe care le desfășoară în diferite  domenii.

Biserici și mănăstiri

 Biserica „Sfântul Arhangheli Mihail și Gavriil” din satul Colibași a fost construită în 1897. Deține două icoane vechi, dintre care  una este icoana „Maicii Domnului”, pictată pe muntele Athos,  de către un călugăr, special pentru această biserică. Biserica este păzită de stejarul din spatele ei, care are aceeași vârstă.

Biserica „Sfântul Nicolae” din satul Tartaul de Salcie, construită în 1859. Lăcașul ascunde multe taine. În subsolul lui, în timpul renovării, s-a descoperit o cameră, numită „sclep” în care erau 4 cavouri, trei din ele aveau oseminte, unul era gol. Localnicii spun că sunt ale familiei fostului proprietar al satului, boierul Mediu. La poarta bisericii este o cruce din piatră, despre care localnicii spun ca este locul unde boierul și-a înmormântat cea  de-a doua cucoană. Pe 22 mai 2009, de hramul bisericii a fost deschiderea oficială a acestei încăperi, care poate fi vizitată de doritori.

Catedrala „Sfântul Arhangheli Mihail și Gavriil” din municipiul Cahul (situat în Parcul Central „Grigore Vieru”) constituie un monument de arhitectură de categorie națională. Biserica a fost construită ca urmare a intenției guvernatorului Basarabiei P. Fiodorov, proprietarul orașului Cahul, de a construi în oraș o nouă biserică. În 1850, biserica a fost finalizată. În perioada sovietică Catedrala a fost închisă, iar în 1970 a fost transformată în Galerie de artă, filială a muzeului. Abia în 1990, acest lăcaș a fost restaurat.

Biserica de rit vechi „Acoperământul Maicii Domnului. Adepții bisericii de rit vechi, lipovenii, au construit în Cahul lăcașul lor de cult, în 1882-1892. Biserica a fost construită din cărămidă roșie cu vitralii color și uși ferecate, o chilie și o bibliotecă cu carte veche bisericească din secolul XIX. Clopotnița s-a năruit, picturile murale nu s-au mai păstrat în varianta lor inițială. După ce a fost reparată în anul 1913, a fost închisă în 1963, când a fost lichidat și cimitirul din preajmă, unde erau înhumați în morminte comune ostași ai războaielor ruso-turce. În 1989, din imboldul președintelui de atunci ai respectivei comunități religioase, s-a început reconstruirea și restaurarea bisericii, lucrările fiind încheiate în 1994.

Episcopia Basarabiei de Sud este parte componentă a Mitropoliei Basarabiei (Patriarhia Română). A fost construită în fostul sediu al Băncii de Economii din Cahul și deschisă publicului în 2021. La moment mai au loc careva lucrări de finisare și amenajare.

Mănăstirea „Sfântului Cneaz Vladimir” este situată la 3 km de municipiul Cahul. Numele ei vine de la Marele Sfânt Cneaz Vladimir, unul din cei mai legendari domnitori ai Rusiei. Mănăstirea dispune de 8,6 ha dintre care 50% se cultivă, reprezentând una dintre sursele de întreținere ale lăcașului. Printre valorile de artă ale acestuia pot fi menționate icoana Maicii Domnului „Censtohovscaia”, care face parte din cele 70 de icoane ale Fecioarei Maria, scrisă de către Sfântul evanghelist Luca la Ierusalim. Mănăstirea este o comunitate religioasă de călugărițe.

Mănăstirea „Sfânta Treime” din satul Roșu, dosită la câțiva kilometri de ochii lumii, este unica mănăstire ce ține de Mitropolia Basarabiei din sudul Republicii Moldova. Așezată pe teritoriul fostului sovhoz, teren donat de unul din localnici, enoriașii fac zilnic câte 10 km pentru a ajunge să-și mântuiască sufletele.

Mănăstirea „Pogorârea Duhului Sfânt și Nașterea Maicii Domnului” din comuna Găvănoasa a fost înființată în 2008 și are un paraclis și câteva chilii, care au fost construite într-un timp record de către harnica și evlavioasa maică Dionisia, care a fost sprijinită financiar de către rudele sale și de către oamenii de bună credință din comuna Găvănoasa.

Alte obiecte de patrimoniu din raionul Cahul

Abaca cu trei hulubi a fost instalată în 2002, în Piața Independenței din municipiul Cahul, cu ocazia împlinirii a 500 de ani de la atestarea documentară a localității. Cei trei porumbei de pe abacă reprezintă cele trei dimensiuni ale istoriei orașului: trecutul, prezentul și viitorul, fiind inscripționate și cele trei denumiri pe care le-a purtat orașul de-a lungul timpului: Şcheia – Frumoasa – Cahul.

Teatrul Republican Muzical – Dramatic „B.P. Hasdeu” din municipiul Cahul a fost fondat în 1987 și a fost amplasat în fosta Casă de Cultură, o clădire abandonată după inaugurarea Palatului Culturii. Teatrul a fost fondat de o echipă de artiști, absolvenți ai Universității de Arte din Chișinău. Pe 14 iulie 1998, o comisie constituită din experți în domeniu a constatat că „pereții portanți și tavanul au fisuri de 80-100 mm apărute în rezultatul ridicării apelor freatice”. Pe 1 august, Ministerul Culturii a dispus că „exploatarea clădirii teatrului se interzice categoric”. În temeiul  Hotărârii nr.131 din 15 februarie 2000, Guvernul Republicii Moldova a alocat 100 mii de lei pentru restaurarea filialei de pe str.31 august 9 „b” – sediul fostei Judecătorii Populare oferit teatrului prin decizia din 27 septembrie 1991 a Primăriei orașului. Noua sală de spectacole a fost inaugurată pe 18 februarie 2002. Este unicul teatru din sudul Moldovei. Teatrul a devenit cunoscut la nivel internațional, datorită echipei de actori emeriți care au participat la diferite festivaluri teatrale, de unde s-a învrednicit de multe premii. În repertoriul teatrului se regăsesc spectacole pentru copii, matinee, spectacole de comedie și umor. În curând, renumitele spectacole vor putea fi admirate de pe o scenă nouă și mare din cadrul sediului nou care a început a fi construit în 2016.

Universitatea de Stat „B.P. Hasdeu” din municipiul Cahul  este un simbol al orașului. Construită în anii ’50, aceasta reprezintă un adevărat monument arhitectural, păstrând elementele definitorii ale acelor timpuri. Până în 1999, aici a fost sediul Colegiului Pedagogic, care din 1999 a devenit universitate. Universitatea de Stat „Bogdan Petriceicu Hasdeu” din Cahul, fondată la 7 iunie 1999, are ca scop pregătirea și asigurarea localităților din sudul Republicii Moldova cu cadre de înaltă calificare. Toți oaspeții orașului Cahul, indiferent care este motivul vizitei, nu trec indiferenți pe lângă acest edificiu deosebit prin stilul arhitectural. Amplasarea universității în centrul orașului, Piața Independenței, Abaca cu trei hulubi, Havuzurile, toate în complex au devenit un loc deosebit pentru orășeni, cât și pentru oaspeții orașului, care nu pierd nici o ocazie să imortalizeze această priveliște.

Stațiunea balneară „Nufărul Alb” este un sanatoriu cu tradiție în arta medicinală, un centru modern de recuperare a sănătății și dispune de o clinică, un complex hotelier, cu capacitatea de 502 locuri, 400 de camere cu diferit grad de confort: simple, semi lux și lux pentru 1 și 2 persoane,  un bloc de alimentare și obiecte cultural-distractive. Apa minerală, pentru uz extern se aplică la tratarea bolilor sistemului nervos, ginecologice, cardio-vascular, aparatului locomotor și al bolilor de piele. Apa minerală potabilă „Nufărul Alb” contribuie la normalizarea secreției gastrice, activează eliminarea fierii și urinei, regulează funcțiile organelor gastrointestinale și a rinichilor, îmbunătățește metabolismul etc. Servicii stațiunii: piscină exterioară, saună, bar, teren de dans, teren sportiv, sală pentru biliard și jocuri de masă, sală de cinema, oficiu poștal, schimb valutar, frizerie, magazine mixte.

Rețeaua bibliotecilor publice din raionul Cahul cuprinde 43  biblioteci: biblioteca raională și cele două filiale ale sale care sunt amplasate în municipiul Cahul și altele 40 biblioteci publice teritoriale care sunt în localitățile rurale. 23 biblioteci sunt amplasate în încăperi speciale în Casele de Cultură. 21 biblioteci se află în încăperi reamenajate, din care 2 în grădinițe (Baurci – Moldoveni, Larga Nouă). 5 în primării (Lebedenco, Doina, Iujnoe, Cucoara, Chioselia Mare). 5 – în școli (Frumușica, Borceag, Andrușul de Sus, Brânza, Roșu).

Patrimoniul cultural al comunității teritoriale Reni

Mănăstirea Ferapontov

Biserica Sf. Feraponta din satul Novosilske a fost construită în anii 1834-1837 din ordinul lui Nicolae I pentru a comemora faptul că împăratul rus a trecut în siguranță Dunărea în ziua Sfintei Feraponta de Mozhaisk – 27 mai 1828. Biserica avea 21,3 m lungime și lățime, înălțimea ei până la acoperiș ajungea la 21,7 m. Fundația și plinta erau din piatră de grohotiș, iar pereții din cărămidă, acoperișul din fier. Crucea templului era acoperită cu aur roșu. Turnul-clopotniță avea două clopote. În 1857 lângă biserică a apărut un schit, dar 10 ani mai târziu a fost desființat. Și abia la sfârșitul secolului al XIX-lea a fost restaurată și inclusă în Casa Episcopală Izmail. La începutul secolului XX, a fost casa a peste 20 de novici. În 1909 a fost construită o a doua biserică în schit – în numele Ocrotirii Maicii Domnului. În 1934, mănăstirea bărbaților a fost transformată în mănăstire de maici. În perioada românească, economia mănăstirii era foarte dezvoltată: călugărițele cultivau 60 de hectare de pământ arabil, îngrijeau o livadă, care ocupa 2 hectare. Pânză de lână împletită și țesături mai rafinate cu mătase. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, clopotnița a fost distrusă. Pe 21 mai 1947, reprezentanții autorităților sovietice venite după război au profitat de această împrejurare și au decis să demoleze clădirile. Toate ustensilele bogate ale mănăstirii și templelor au fost jefuite de populația locală, iar clopotele au fost aruncate la Dunăre. Aproape toate novicele și călugărițele au plecat să locuiască în România. Doar câteva femei s-au stabilit în Novosilske. Clădirea în care locuiau călugărițele și două subsoluri încă supraviețuiesc. Pe locul mănăstirii au fost construite cazărmi pentru avanpostul de graniță din pietre și cărămizi ale sanctuarelor distruse. Din anii 1960 și de mai bine de 20 de ani, aceste clădiri au fost ocupate de o tabără de pionieri. Moaștele Mănăstirii Ferapontov din Novosilske includ un catehism creștin de 20 pe 10 cm, realizat de tipografia Cernăuți în 1849, și un jurnal bisericesc pentru iunie de 50 pe 20 cm, tipărit de tipografia din București în 1927. Aceste valori sunt păstrate acum de rudele foștilor lor proprietari. Două sanctuare din Biserica Sf. Ferapont – icoanele Maicii Domnului „Mângâiere și Mângâiere” și „Skoroposlushnitsa” – se află în prezent în Biserica Sf. Nicolae din satul Novosilske. Multă vreme au fost ascunse de figurile atee de pe clopotnița bisericii.

Catedrala Sfânta Înălțare

Catedrala Sfânta Înălțare este situată în piața orașului, în centrul orașului Reni. Templul domină clădirea și este vizibil mult dincolo de oraș.Catedrala a fost construită în stilul clasicismului târziu în 1857, pe cheltuiala Dariei Gavrilovna Kovrigina, în memoria fiului ei, care a murit în războiul ruso-turc. A fost sfințită la 27 iunie 1858 de către icoana Sfântului Simeon Stilitul, care se păstrează și în prezent în Muzeul Regional de Istorie și Tradiție Locală Reni.Catedrala a fost pictată de academicianul Pavel Piskarev, care cunoștea bine pictura monumentală și de șevalet. Deasupra intrării în templu se afla complotul „Aparitia Lui Hristos poporului”, interpretat de un pictor, profesor de desen și pictură, grecul Menzopol. Hârtia era decorată cu firimituri de mozaic, zona era înconjurată de un gard de piatră cu blat din metal forjat.Sub bolțile sale, însuși împăratul Nicolae al II-lea s-a rugat împreună cu împărăteasa și moștenitorul în 1915. Acest lucru este de necrezut, dar icoana lui Ioan Botezătorul, de care era atașat Regele, a supraviețuit.Din 2005, Catedrala Sfânta Înălțare din Reni este un monument de arhitectură de importanță regională.

Biserica lui Constantin și Elena

Biserica lui Constantin si Elena se afla la intrarea in Reni. Acest templu are propria sa istorie: odată a existat o mică biserică pe acest loc, despre care se spune că a fost binecuvântată pentru că a luat cu asalt cetatea lui Ismael, marele general Suvorov. Există informații că Alexandru Vasilievici și Regimentul de Grenadieri Fanagori au sosit din Galați și s-au îndreptat spre Izmail, ceea ce înseamnă că drumul a trecut prin Reni.

Biserica Sfântul Arhanghel Mihail din sat Plavni

Biserica Sf. Mihail din satul Plavni a fost construita in anul 1883 din caramida. Potrivit localnicilor, o parte semnificativă din banii pentru construcția bisericii a fost dat de un consătean – bunicul lui Pataraki. A fost nevoie de 7 ani pentru a construi templul. După 7-9 ani s-a construit un gard pentru a dona țăranilor. După sfinţire şi la începutul anilor ’60. Biserica a funcționat în secolul al XX-lea, dar a fost închisă pe 9 mai 1962. Au fost apoi furate cruci, ustensile, icoane și alte ustensile. La începutul anilor 80. au încercat să transforme templul într-un muzeu, dar sătenii nu le-au permis. Datorită rezistenței și eforturilor comunității, în 1988 biserica și-a redeschis porțile după o renovare majoră. Interesantă este existența unei biserici de lemn în acest loc – una dintre cele 729 (770) biserici care au existat în Basarabia până în 1812. Astăzi, amplasarea sa amintește de o clădire din piatră cu cruce și bază dreptunghiulară din curtea bisericii actuale. O astfel de structură, potrivit experților, a fost instalată pe locul altarului vechiului templu.

Reni, înălțat până la cer, sau povestea vedetă a unui oraș.

Nu orice oraș din Ucraina poate fi mândru că are o planetă care poartă numele lui. Dar orașul Reni are, în plus – tocmai din această cauză întreaga lume a vorbit despre existența sa. Planeta Reni-1792 a fost descoperită de un om de știință de la Observatorul din Crimeea Lyudmila Chernykh și ea a numit-o după celebrul astronom Alexander Deitch, care este originar din Reni. Se știe că această planetă face parte din mic și are un diametru de doar 23 de kilometri. Este situat în constelația Racului și este înscrisă în Catalogul Internațional al Planetelor cu numărul 1792. Face o revoluție completă în jurul Soarelui în 4,63 ani pământeni și are o formă neregulată. Planeta Reni, datorită orbitei sale alungite, își schimbă constant distanța până la Soare, care variază de la 300 la 530 de milioane de kilometri. La un moment dat, bibliotecile orașului au primit o mulțime de materiale de la Observatorul Crimeei despre această planetă uimitoare a sistemului solar și despre Lyudmila Chernykh, astfel încât toată lumea poate învăța încă o mulțime de lucruri interesante despre activitățile acestui om de știință și despre planeta însăși. Se știe că astronomul Lyudmila Chernykh a ocupat un loc onorabil printre femeile de știință în ceea ce privește numărul de asteroizi descoperiți: a reușit să găsească 267 dintre aceste corpuri cosmice. Ulterior, în cinstea planetei din Reni, lângă aleea din parcul orașului a fost ridicat un semn memorial, la care se poate ajunge până la casa în care a locuit celebrul astronom Alexander Deitch. Apropo, activitățile cheie de cercetare ale lui Deitch au fost în domeniul astrometriei fotografice și al astronomiei stelare. El a reușit să determine mișcarea a aproape 18.000 de stele în „planul site-urilor selectate Căpitane”. De asemenea, a studiat satelitul invizibil al stelei duble 61 Lebada. Sub conducerea lui am studiat mișcarea absolută a stelelor în raport cu galaxiile. În plus, Deitch a studiat atmosfera exterioară a Soarelui. Așa că toți iubitorii de corpuri cosmice și de cerul înstelat ar trebui să vină la Reni și să se familiarizeze cu istoria stelară a acestui oraș.

Kotlovyna este un mic sat de mare glorie

Există un număr mare de așezări mici în regiunea Odesa, dar printre ele se numără și cele care amintesc de marile războaie și marii soldați. Unul dintre astfel de sate este Kotlovyna. Aici se află Pădurea Gloriei, care amintește de războiul ruso-turc. Satul în sine a fost fondat de un număr mic de familii de migranți. S-au stabilit în aceste locuri, au construit aici o bisericuță, au plantat copaci, au construit case și o fântână. Potrivit legendei, în Kolovina, lângă fântână, soldații care au luat parte la războiul turco-rus s-au oprit să se odihnească. Se pregăteau să treacă în grabă Dunărea spre Satulnow. Aici soldații au devenit tabără. Aici s-au odihnit, așteptând sosirea regelui. Prin urmare, localnicii numesc pădurea din Bazinul Daalik sau Pădurea Memorială. Potrivit localnicilor, sunt foarte mândri de pădurea memorabilă. În fiecare an vin aici un număr mare de turiști, așa că bătrânii sunt bucuroși să le povestească despre acest pasaj din istorie. În 2006, în apropierea orașului Kotlovyna au fost găsite comori unice de aur și argint. Printre acestea se numărau săbii, pumnale, echipament militar. Toate aceste descoperiri au fost decorate cu pietre prețioase. Tot în 2012, în Kotlovyna, lângă lacul Yalpug, a fost găsită o placă de aur din secolele IV-V. Arheologii susțin că descoperirea este o veche comoară a hunilor. De fapt, această placă de aur a provocat o adevărată „gopă după aur” în rândul populației locale. Localnicii spun că numărul vânătorilor de comori a stârnit și un aflux mare de turiști și arheologi „negri”.

Trecerea Reni este locul în care au vizitat țarul Darius și Alexandru cel Mare

O altă atracție uimitoare a comunității Rinului este celebra trecere, care se află la șapte kilometri de satul Novosilske. Este situat mai jos pe Dunăre și în timpul existenței sale mulți istorici și-au folosit trupele pentru a o traversa. Astfel, au folosit-o regele persan Darius I, care și-a propus să cucerească Scitia, marele general Alexandru cel Mare, împăratul roman Traian și mulți alții care au fost nevoiți să treacă Dunărea. În războiul ruso-turc, la 27 mai 1828, trupele ruse conduse de Nicolae I au văzut aici un ghat. După trecerea Dunării în cinstea ei, țarul rus a ordonat ridicarea unui semn memorial. Mai târziu, pe locul memorialului a fost construit un monument masiv din fontă pentru a comemora cea de-a 60-a aniversare a campaniei militare din 1888. Astfel de monumente, care întruchipează măreția, puterea și nemurirea, au forma unor obeliscuri de piatră ale templelor Egiptului antic. Din locul traversării se văd clar rămășițele Puțului Inferior al Troianovului, pe care romanii l-au construit în secolul I d.Hr. (lungimea acestei fortificații străvechi cu caracter defensiv este de 126 km), iar strâmtoarea însăși leagă lacurile Kartal și Kugurlui.

Lacul pitoresc Cahul este un loc de pace și romantism

Lacul liniștit și pitoresc Cahul – o adevărată bijuterie a Odessei. Frumusețea uimitoare a naturii înconjurătoare, peisajele unice și spațiul acvatic nu lasă pe nimeni indiferent. Lacul Cahul este situat pe teritoriul comunității renane din regiunea Odesa, lângă satul Nagirne și este cel mai sudic punct al Ucrainei după Crimeea. O bucată de lac – aproximativ 1 km – aparține Moldovei. Este foarte cald și aproape că nu bate vânt. Aerul de stepă oferă o încărcătură ușoară de vitalitate. Acesta este locul de cuibărit al multor păsări, cuiburile lor pot fi văzute în stâncile de calcar. O parte a lacului, precum și țărmul acestuia fac parte din rezervația „Lacul Cahul”. Malurile nordice ale Cahulului sunt înalte și abrupte, cu multe grinzi. Au fost odată râuri care se varsau în lac. Malurile sudice sunt joase. Există o mulțime de stuf în aceste locuri, precum și mlaștini. Lacul este legat de Dunăre prin mai multe strâmtori. Anterior, Cahul era folosit ca rezervor. Fundul este noroios, malul este nisipos. Apa din lac este dulce. Iarna, Lacul Cahul îngheață. Vara, aceste locuri sunt foarte calde: temperatura medie atinge un stabil + 30 de grade. Dar există un loc unde să te ascunzi de căldură aici – sunt mulți copaci lângă coasta. Lacul este situat în zona de stepă. Nu departe de el se află un canion cu o vedere panoramică frumoasă asupra frumuseții din jur. Dintre pestii din Cahul sunt platica, crapul argintiu, somnul, stiuca. Nu există infrastructură dezvoltată pe malul lacului Cahul. Prin urmare, dacă mâncați în mașină și plănuiți să stați lângă lac mai mult de o zi – aduceți un cort. Acest tip de recreere este potrivit pentru cei care iubesc viața sălbatică și liniștea. Pe Lacul Cahul poți înota, admira, pescui. Apa este extrem de caldă. Seara puteți urmări apusul magnific așezat pe marginea unei stânci. Cahul este un loc de pace, liniște și dragoste adevărată.

Piramidele „albe” ale regiunii Odessa

Dacă dintr-o dată vrei să admiri piramidele – nu este necesar să mergi până în Egipt, pentru că uimitoarele piramide „albe” sunt situate foarte aproape, în țara sa natală – regiunea Odesa, lângă satul Plavni. Astfel, s-au format dune unice de argilă în urma proceselor de eroziune pe malul lacului Dunărean Yalpug din regiunea Odesa. Priveliștea din zonă este într-adevăr ca și cum ai fi într-o țară îndepărtată, într-un deșert exotic, nu în regiunea Odesa. Când stai lângă apă și ridici capul, s-ar putea chiar să te trezești undeva în deșert, printre dunele misterioase, iar cămilele pe îndelete sunt pe cale să apară pe poteca șerpuitoare. Piramidele sunt produsul unor procese constante de eroziune, care erodează în mod constant țărmurile lacului de acumulare. Locul este foarte atmosferic și perfect pentru relaxare și singurătate cu natura. Iar câmpiile inundabile și zonele umede din jur adaugă doar farmec și mister. Din cele mai vechi timpuri, oamenii au construit case din ceea ce este aici – lut, nisip, stuf, pietre din lac. Nu era doar pădure, era adusă din Moldova. Au fost săpate fântâni, acoperite cu aceeași piatră. Este nevoie de mult timp pentru a ajunge la piramidele „albe”, dar cu ele veți obține o mulțime de peisaje interesante și pitorești în jurul lacului Yalpug. Deci călătoria merită. Ideea de a folosi oportunitățile structurilor bizare de coastă ale naturii pentru a atrage turiști este destul de aprig dezbătută de autoritățile locale, deoarece fluxul de turiști ar ajuta Plavnya să-și umple în mod semnificativ bugetul.

Lacul Kugurlui

Acesta este numele dat lacului inundabil din sud-vestul Ucrainei, care se află în sudul Basarabiei. Lacul este împărțit între două districte regionale – Reni și Izmailiv. Kugurlui este al doilea lac ca mărime din Ucraina după Yalpug și chiar legat de acesta printr-o strâmtoare. Malurile lacului sunt zone verzi pitorești acoperite cu stuf și cozi. Aici, pe teritoriul de coastă, există locuri pentru cuibărirea păsărilor unice – pe acest lac se află singura colonie din țară – pelicani creț (Pelecanus crispus) – cea mai mare pasăre din Europa. Apropo, pe lângă cuiburile de păsări, există și pescuitul excelent: pescarii extrag crap, biban, plătică, știucă și somn – până la 30 de kilograme! Există, de asemenea, o mulțime de cancere – unde altundeva fără ele. Infrastructura de pe lac nu este amenajată, așa că oamenii vin aici în primul rând pentru recreere „sălbatici”, cu corturi și adunări în jurul focului. Natura sălbatică a lacului și suprafața sa nesfârșită de apă atrag turiști nu numai din toată regiunea, ci și din străinătate.

Muntele de piatră

Muntele de piatră este un monument istoric și natural unic in regiunea Odessa. A atras atenția oamenilor încă din timpuri preistorice. Nu departe de acesta, au fost descoperite rămășițele unor așezări din epoca cuprului (cultura Humelnitsky) din epoca bronzului și epoca timpurie a fierului. Romanii au lăudat poziţia strategică avantajoasă a Muntelui de Piatră ca avanpost al punctului de graniţă şi au construit pe acesta o cetate, iar săpăturile arheologice au arătat că cetatea romană de pe Dunăre nu a fost construită din aer. Oamenii s-au stabilit pentru prima dată pe Stone Mountain în secolul al VIII-lea î.Hr. În 1962, valoarea arheologică a Muntelui de Piatră a început să fie studiată cu atenție, iar în 1967 a fost descoperită o comoară formată din kizikin. Toate monedele din el sunt reprezentate de cea mai mare denumire – stateri, a căror greutate medie este de aproximativ 16 grame (în secolul al XIX-lea în regiunea renană a fost găsită comoara anatoliană a staterilor). Kizikins sunt monede interesante ale lumii antice. Acestea erau cercuri groase, de formă neregulată, cu o imagine a intrării pe o parte și un pătrat în relief pe spate.

Lacul Yalpug

Al doilea lac ca mărime din Europa și cel mai mare din Ucraina este Lacul Yalpug, situat în partea de sud-vest a Ucrainei în bazinul Dunării. Trebuie menționat că lungimea Yalpug este de 25 de kilometri, lățime – 7 kilometri, adâncime maximă – 5,5 metri, suprafața totală – 149 km². În partea de sud a lacului se află o strâmtoare care duce la un alt lac basarabean – Kugurlui. Izvorul subteran al Lacului Yalpug se afla in Moldova in satul cu acelasi nume Yalpug. Înălțimea deasupra nivelului mării este de numai 2,4 m. Acest rezervor este singurul care furnizează apă orașului Bolgrad. Lacul în sine este foarte frumos, de pe malurile lui sunt peisaje și picturi incredibile. Există un stejar vechi, pe care localnicii îl protejează cu grijă. Se spune că atunci când Alexandru Pușkin a călătorit în regiunea Odesa, lacul i-a făcut o impresie de neuitat și a decis să planteze un stejar pe malul său în memoria lui însuși. Dacă este sau nu așa este greu de judecat, dar locuitorii susțin această legendă și în același timp au grijă de stejar.

Switch The Language